Printre noile smartphone-uri care și-au făcut apariția în leak-uri pe parcursul ultimelor săptămâni îl avem și pe vivo S12, telefon care surprinde prin notch-ul său și pe care l-am văzut de curând și în randări credibile. Acum chiar vivo confirmă lansarea sa, dezvăluind totodată și faptul că vom avea de fapt o serie de telefoane compusă din modelul vanilla S12 și varianta S12 Pro.
De asemenea, compania vine și cu o precizare - aceea că noile smartphone-uri din seria vivo S12 vor beneficia de procesorul flagship MediaTek din acest moment, acela fiind Dimensity 1200, un cipset dezvoltat pe seama procesului de 6nm și cu un ultra-core Cortex-A78. Este lăudată performanța livrată de acest CPU, cât și eficiența energetică.
Lansarea vine până la final de lună și vă reamintesc faptul că varianta Pro din duo este așteptată cu ecran OLED FHD+ curbat, scanner de amprente sub display, încărcare rapidă la 44W și cameră selfie duală compusă dintr-un senzor wide Samsung JN1 de 50 mpx și unul ultra-wide de 8 mpx. În spate avem cameră foto triplă cu un modul wide de 108 mpx în centrul atenției.