Dacă tot am văzut HMD Global brevetând trademark-ul pentru carcasele detaşabile Xpress-On, de ce nu ar reveni pe piaţă şi telefoanele feature phone pe care putem aplica astfel de carcase? Un astfel de model ar putea fi Nokia TA-1056, care tocmai a fost certificat de autorităţi.
Acesta este un feature phone 4G, care a primit aprobările aferente pe continentul american. După ce a readus la viaţă Nokia 3310 în câteva versiuni, cu suport 2G, 3G şi mai nou 4G, HMD Global ar putea învia seria Asha să zicem, mai ales că au există zvonuri în această privinţă. Am putea vedea revenind la viață terminale cu tastaturi QWERTY, preţuri de câteva zeci de euro şi o axare pe socializare.
Ar fi destinate celor tineri, după cum arată corpul lor colorat şi formatul compact. Nokia TA-1056 a fost aprobat de către FCC pe 22 ianuarie, iar în decembrie primea certificarea Bluetooth. Împreună cu TA-1056 era certificat de FCC şi TA-1047, cu un design similar şi suport 4G de asemenea. Acela ar urma să fie un handset cu tastatură QWERTY, conform scăpărilor.
Ambele noi modele au două sloturi SIM. Probabil vom vedea o lansare la MWC 2018. OS-ul ar fi mai degrabă Series 30 sau o versiune nouă de platforma, decât Android.