Noi detalii despre pliabilul Samsung Galaxy Fold 2 apar online; Va avea preț mai mic decât predecesorul, cameră triplă și ecran 120Hz

1.333 ori
<b>Noi detalii despre pliabilul Samsung Galaxy Fold 2 apar online; Va avea preț mai mic decât predecesorul, cameră triplă și ecran 120Hz</b>Din când în când mai apar online și vești despre viitorul pliabil pregătit de către Samsung, acela fiind Galaxy Fold 2. Acesta avea dezvăluite câteva dotări chiar săptămâna trecută, moment în care aflam că ar putea avea stylus până la urmă

Din când în când mai apar online și vești despre viitorul pliabil pregătit de către Samsung, acela fiind Galaxy Fold 2. Acesta avea dezvăluite câteva dotări chiar săptămâna trecută, moment în care aflam că ar putea avea stylus până la urmă, dar și un ecran intern de 7.59 inch cu rată de refresh de 120Hz precum flagship-urile din seria Galaxy S20. Acum apar și alte detalii în online și vorbim despre ele mai jos.

Suntem informați din start că dezvăluirile de astăzi sunt făcute de către Ross Young, fondator și CEO al companiei Display Supply Chain Consultants din Texas, persoană care a aflat lucruri interesante despre noul pliabil Samsung prin intermediul surselor sale. Acesta susține că Galaxy Fold 2 va oferi o cameră foto triplă în spate, urmând să împrumute senzori de pe Galaxy S20.

Specificații posibile Galaxy Fold 2:

  • Display intern: 7.6 inch, 2213 x 1689 pixeli, 120Hz
  • Display extern: 6.23 inch, 2267 x 819 pixeli, IPS LCD
  • Procesor: Snapdragon 865
  • Configurații: 12 GB RAM + 512 GB stocare
  • Cameră spate: 12 mpx (OIS) + 64 mpx (telephoto) + 16 mpx (ultra-wide)
  • Conectivitate: 5G LTE, WiFi dual-band, USB-C, NFC

În setup vom avea un senzor principal de 12 mpx cu stabilizare optică a imaginii (OIS), iar alături am putea vedea un senzor telephoto de 64 mpx și unul ultra-wide de 16 mpx cu OIS. Primim și bliț LED în spate, iar pentru captura selfie vom avea două camere - una dispusă la interior sub forma unui decupaj bulină, iar cea de-a doua la exterior în ecranul extern. Debutul este așteptat în august și mai aflăm că prețul noului pliabil va fi mai mic decât cel purtat de Galaxy Fold cel original.

Se menționează un preț cuprins între 1780 și 1980 dolari, iar revenind la dotări aflăm că într-adevăr ecranul intern va avea diagonală de 7.6 inch, rezoluție FHD+ (2213 x 1689 pixeli), rată de refresh de 120Hz și densitate a pixelilor de 372ppi. Ecranul extern va fi o unitate IPS LCD de 6.23 inch cu rezoluție de 2267 x 819 pixeli, decupaj bulină selfie, rată de refresh de 60Hz și muchii înguste ale panoului frontal. 

Mai primim potrivit dezvăluirilor de azi și procesor Snapdragon 865, conectivitate 5G, 12 GB RAM și 512 GB stocare flash (fără slot microSD). Nu avem detalii despre capacitatea bateriei, iar o altă mențiune este aceea că ecranul pliabil va utiliza sticlă de protecție UTG (ultra-subțire) care în teorie ar putea suporta și interacțiunea cu un stylus S-Pen. 

Situația actuală de pandemie ar putea afecta totuși debutul comercial și sperăm ca de această dată să nu mai fie probleme la nivel de construcție precum cele întâmpinate în primă fază cu Galaxy Fold

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×