HMD Global a anunțat în cadrul MWC 2022 noi modele din seria C. Dacă despre Nokia C2 (2nd Edition) am scris aici, acum a venit timpul să discutăm și despre telefoanele Nokia C21 și C21 Plus. Vorbim tot despre smartphone-uri de buget în acest caz, ambele modele urmând a fi comercializate în luna martie. Detalii avem mai jos.
Nokia C21 Plus este un smartphone cu carcasă fabricată din metal și vine cu certificare IP52 împotriva prafului și a apei. Are display de 6.5 inch în diagonală, cu rezoluție HD+ și aspect 20:9 (IPS LCD), iar la interior se află un procesor octa-core Unisoc SC9863A, cu GPU PowerVR GE8322. La interior găsim 2 GB, 3 GB sau 4 GB de RAM, dar și 32 GB sau 64 GB de stocare, în funcție de configurație. De asemenea, telefonul primește și slot pentru cardurile microSD.
Camera din spate include doi senzori, unul principal de 13 MP, dar și unul bokeh de 2 MP. În față se află o cameră selfie în decupaj picătură de 5 MP. Telefonul rulează Android 11 Go Edition și în mod interesant, el vine în două variante: cu baterie de 5050 mAh sau 4000 mAh.
Pe de altă parte, Nokia C21 are parte de același display de 6.5 inch cu rezoluție HD+. Totuși, la nivel de construcție, el nu are parte de certificare IP52. La interior regăsim un procesor Unisoc SC9863A, 2 GB sau 3 GB de memorie RAM și 32 sau 64 GB de stocare, cu posibilitatea adăugării unui card microSD. În spate se află o cameră de 8 MP de această dată, iar camera selfie are 5 MP. El vine cu baterie de 3000 mAh și rulează Android 11 Go Edition.
Nokia C21 Plus va fi disponibil în România începând de la jumătatea lunii mai pe nuanța cyan, într-o singură variantă ce implică 2 GB de RAM și 32 GB de stocare. Prețul recomandat de vânzare este de 599 lei.