Am văzut în acţiune noile telefoane Motorola Moto G5 şi G5 Plus la MWC 2017 şi acum iată că asistăm şi la debutul lor comercial. Moto G5 Plus tocmai a început să fie vândut, la preţul de pornire de 228 de dolari. El intră în magazine de azi în India şi urmează apoi să ajungă la nivel global.
Procesorul de la bord este unul foarte familiar, un Qualcomm Snapdragon 625, văzut în acţiune pe telefoane precum Moto Z Play, Huawei Nova sau ASUS ZenFone 3. Moto G5 Plus se remarcă prin corpul metalic rotunjit în spate şi vine cu dotări midrange, ce includ un ecran Full HD de 5.2 inch, 3 sau 4 GB RAM şi 16 sau 32 GB stocare. Avem şi protecţie Gorilla Glass 3, clasica baterie de 3000 mAh şi slot microSD.
În spate se află o cameră de 12 MP cu pixel dual autofocus şi o deschidere excelentă F/1.7, în vreme ce selfie-urile se realizează cu o cameră de 5 MP. Avem parte şi de încărcare rapidă via TurboPower, iar preţul de 228 dolari se aplică pentru varianta cu 3 GB RAM şi 16 GB stocare, în vreme ce modelul cu 4 GB /32 GB costă 258 dolari. Să nu vă mire dacă în Europa suma va fi mai degrabă 300 de euro.