Motorola Moto g34 sosește în România drept cel mai accesibil telefon 5G din portofoliul companiei

2.012 ori
<b>Motorola Moto g34 sosește în România drept cel mai accesibil telefon 5G din portofoliul companiei</b>În urmă cu ceva timp debuta în China un nou telefon 5G accesibil Motorola. Ei bine, azi aflăm că Moto g34 urmează să fie disponibil și în România. Prin intermediul unui comunicat de presă aflăm că el ar fi cel mai accesibil telefon 5G de nouă generație

În urmă cu ceva timp debuta în China un nou telefon 5G accesibil Motorola. Ei bine, azi aflăm că Moto g34 urmează să fie disponibil și în România. Prin intermediul unui comunicat de presă aflăm că el ar fi cel mai accesibil telefon 5G de nouă generație din portofoliul companiei, iar dotările sale sunt acum confirmate. Mai jos avem detalii.

Vorbim despre un telefon ce aduce un design plăcut și modern, existând chiar o variantă cu piele vegană în partea din spate. Cameră selfie e integrată în decupaj bulină. Este un terminal ce se adresează tinerilor și aduce un panou OLED de 6.5 inch cu refresh rate de 120Hz. Raportul corp-ecran este de 85%, muchiile fiind ceva mai înguste decât în cazul predecesorului. Apare aici și un jack de 3.5 mm pentru căști, chiar difuzoare stereo cu acustică Dolby Atmos. Senzorul pentru amprente e amplasat lateral.

În interior găsim un procesor Snapdragon 695 5G, o baterie de 5000 mAh ce se încarcă la 18W pe fir prin tehnologia TurboPower. Trecând la camere, avem în partea din față un senzor de 16 MP, iar în spate un setup dual compus dintr-un senzor principal de 50 MP cu tehnologie quad-pixel  + o cameră macro de 2 MP. Device-ul rulează Android 14 din fabrică, cântărește doar 179 de grame și vine în nuanțele Charcoal Black, Ice Blue și Ocean Green. 

Telefonul va fi disponibil oficial începând din 22 ianuarie în România și va fi comercializat pe eMAG, DIGI, Orange și Altex. Motorola nu a confirmat încă prețul și nu a oferit detalii cu privire la configurațiile ce vor fi disponibile (RAM, stocare).

Specificații Motorola Moto G34 5G:

  • Design: Carcasă din policarbonat, culori Star Black și Sea Blue
  • Ecran: OLED, 6.5 inch, rezoluție HD+, rată de reîmprospătare 120Hz
  • Audio: Difuzoare stereo, Dolby Atmos, jack de 3.5mm
  • Procesor: Snapdragon 695 5G
  • Memorie RAM: Până la 8GB LPDDR4X, plus 8GB RAM virtual
  • Stocare: 128GB UFS 2.2, slot pentru carduri microSD
  • Baterie: 5000 mAh, încărcare 18W pe fir
  • Camere: Frontală - 16MP; Spate - 50MP principal, 2MP macro
  • Sistem de operare: Android 14 cu interfața MYUI 6.0
  • Dimensiuni: 162.7 x 74.6 x 7.99 mm
  • Greutate: 179 grame
  • Preț: Aproximativ 140 USD (cca. 638 lei) în China pentru 8GB RAM/128GB stocare, posibil 189 EUR (cca. 941 lei) în Europa pentru 4GB RAM/128GB stocare
  • Alte caracteristici: Senzor amprente lateral, 5G
-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×