După ce acum câteva ore a scăpat pe web o listă completă de dotări pentru Motorola Edge 30 Lite, acum apar şi imagini hands on cu "colegul" său de serie, Motorola Edge 30. El a mai scăpat în randări în trecut, dar acum e prima oară când îl vedem în fotografii reale.
Motorola a lansat până acum în cadrul seriei Edge 30 doar modelul Edge 30 Pro, pe care l-am testat aici. Versiunea Edge 30 este aşteptată să debuteze în următoarele săptămâni. Terminalul a primit deja o certificare NBTC şi GeekBench, iar fotografiile sale hands on au fost publicate pe Twitter de zvonacul Nils Ahrensmeier. Aflăm cu această ocazie că smartphone-ul aduce un ecran OLED cu refresh rate de 144 Hz şi un decupaj centrat pentru camera selfie.
Panoul din spate va include o cameră triplă, cu şanse mari de a integra şi un senzor principal de 50 MP. Designul panoului din spate nu e foarte departe de cel al lui Motorola Edge 30 Pro. Sursele afirmă că acest smartphone aduce un ecran Full HD+ pOLED de 6.55 inch, cu refresh rate de 144 Hz, iar GeekBench a dezvăluit prezenţa unui procesor Qualcomm Snapdragon 778G+ la bord, cu GPU Adreno 642L şi 8 GB RAM.
Pe lângă senzorul principal de 50 MP, vom primi şi o cameră ultrawide cu aceeaşi rezoluţie şi un al treilea senzor de 2 MP Bokeh. Pentru selfie-uri vom avea o cameră de 32 MP. Moto Edge 30 are baterie de 4000 mAh cu încărcare la 30W şi va rula Android 12. Ar trebui să înceapă să se livreze global la finalul acestei luni sau la început de lună mai.