În afară de flagshipurile Meizu 16, firma chineză mai pregăteşte şi un aşa numit Meizu X8, telefon midrange care tocmai a primit o scăpare într-o nouă fotografie reală. Cu această ocazie vedem un breton ceva mai îngust decât de obicei.
Terminalul mai scăpase până acum, cu un procesor Snapdragon710 la bord şi a fost confirmat şi de către CEO-ul companiei chineze. În fotografia cea nouă apare rulând Android 8.1.0, iar sursa de pe Weibo afirmă că aceasta ar fi o unitate de pre-productie. În mod inedit Jack Wong, CEO Meizu a declarat că telefonul va fi mai bun decât Xiaomi Mi 8 SE, părând pripit cu afirmaţii de gen chiar înainte de lansare.
Ştim sigur că va avea ecran mai mare decât rivalul Xiaomi şi vedem şi un breton ceva mai mic decât de obicei. Posibil ca decupajul să pară aşa mic din cauza unghiului fotografiei totuşi. Muchiile par la fel de groase ca la Xiaomi Mi 8 SE şi din păcate aici se şi termină detaliile pe care le avem despre smartphone. Mă aştept să vedem 4 sau 6 GB la interior, 64 GB stocare, baterie de 3300 sau 3500 mAh, poate chiar mai mult şi o cameră duala capabilă.
Fiind un Meizu preţul ar trebui să fie atractiv, sub 300 de euro să zicem.