Prima lună de toamnă vine cu multe roade din lumea tech, o perioadă în care ni se pregătesc numeroase lansări importante pe piața smartphone. Dacă astăzi pe data de 14 avem grandiosul eveniment Apple, mâine pe 15 este rândul celor de la Xiaomi să dezvăluie noutăți interesante. Săptămâna continuă cu evenimentul OPPO de pe 16 septembrie, iar pe 22 avem pregătit un mega show marca MEIZU în cadrul căruia vor fi prezentate aparent aproximativ 30 de produse.
Aflăm că la fața locului vor fi anunțate produse Flyme UI, Lipro și PANDEAR, iar în zona de telefoane avem trio-ul compus din Meizu 18s, Meizu 18s Pro și Meizu 18x. Primele două menționate aici au fost deja certificate de către TENAA sub numele de serie M182Q și M192Q, fiind dezvăluite cu această ocazie și dotările.
Pe modelul vanilla vom avea ecran AMOLED QHD+ 120Hz de 6.2 inch, procesor Snapdragon 888+, baterie de 3910 mAh cu încărcare la 36W, cameră selfie de 20 mpx și setup triplu în spate (64 mpx wide + 16 mpx telephoto + 8 mpx ultra-wide). Varianta 18s Pro vine cu ecran AMOLED QHD+ 120Hz de 6.7 inch, CPU Snapdragon 888+ și baterie de 4410 mAh.
Are cameră frontală de 44 mpx, iar în spate oferă setup quad: 50 mpx wide + 32 mpx ultra-wide + 8 mpx telephoto + 0.3 mpx bokeh. Ambele telefoane vor oferi 8 sau 12 GB RAM, 128 sau 256 GB stocare și scanner de amprente în ecran. De asemenea, la fața locului vom vedea și telefonul Meizu 18x care vine cu Snapdragon 870 și ecran OLED de 6.5 inch (FHD+, 120Hz).
Acesta oferă baterie de 4200 mAh cu încărcare la 30W și cameră foto triplă cu senzor wide de 64 mpx. Până la debutul de pe 22 septembrie vom mai avea cu siguranță teasere dezvăluite.