MediaTek anunţă procesorul entry level pentru gaming Helio G36

998 ori
<b>MediaTek anunţă procesorul entry level pentru gaming Helio G36</b>MediaTek vrea să facă şi telefoanele de buget apte de gaming şi ca atare tocmai a anunţat un cipset de acest gen. E vorba despre MediaTek Helio G36, care pare mai degrabă un G37 rebranduit, cu o reducere a frecvenţei de 100 MHz

MediaTek vrea să facă şi telefoanele de buget apte de gaming şi ca atare tocmai a anunţat un cipset de acest gen. E vorba despre MediaTek Helio G36, care pare mai degrabă un G37 rebranduit, cu o reducere a frecvenţei de 100 MHz pe nucleele Cortex-A53.

Cipsetul poate opera acum la 2.2 GHz în loc de 2.3 GHz. În rest specificaţiile par aidoma celor de pe G37. Acest chip nou va debuta pe un telefon de gaming de buget, un segment care nu prea a fost atacat până acum. El se va lansa în India în prima fază şi dacă ar fi să ghicesc cine îl produce, aş miza pe realme. Trebuie totuşi spus că MediaTek Helio G37 a debutat anul trecut pe Moto G22

Revenind totuşi la MediaTek Helio G36, el aduce suport pentru ecrane cu refresh rate de 90 Hz, camere de 50 de megapixeli şi e inclus şi suportul pentru un MediaTek HyperEngine 2.0 Lite, dar şi dual 4G VoLTE. Se asigura şi o conectivitate mai stabilă şi responsiva şi  administrare inteligenta şi dinamică a CPU-ului, GPU-ului şi memoriei, în funcţie de consum şi temperatura.

Cipul suporta AI Beautification, Bokeh, stabilizare electronică, Rolling Shutter Compensation şi reglare automată a expunerii. Pe partea de GPU Avem un IMG PowerVR GE8320, iar terminalele cu acest CPU vor suporta până la 8 GB RAM LPDDR4X. Cipsetul este unul de 12 nm FinFET.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×