Macheta lui Vivo X7 Plus apare în fotografii; vedem cum arată phablet-ul înainte de lansarea programată pentru 30 iunie

300 ori
<b>Macheta lui Vivo X7 Plus apare în fotografii; vedem cum arată phablet-ul înainte de lansarea programată pentru 30 iunie</b>Pe data de 30 iunie producătorul chinez Vivo va prezenta oficial noile smartphone-uri X7 și X7 Plus - modele din zona high-end ce vor beneficia de un design similar. Despre design vorbim astăzi, și asta grație unei machete pentru varianta phablet proaspăt

Săptămâna viitoare vom avea parte de câteva lansări interesante de produse, printre acestea numărându-se și Vivo X7, respectiv Vivo X7 Plus. Cele două terminale pregătite de către compania chineză Vivo vor debuta oficial pe data de 30 iunie în cadrul unui eveniment de presă pe care îl așteptăm cu mare interes.

În vreme ce mare parte dintre specificații sunt deja știute, mai rămâne să descoperim care va fi design-ul final adoptat de către noile dispozitive, iar o machetă a variantei phablet pare a ne îndeplini și această curiozitate. Vedem în cazul de față un telefon destul de îngust ce beneficiază de o carcasă unibody vopsită într-o nuanță de roz, și de un scanner de amprente amplasat frontal.

Plasarea camerei foto principale ne amintește de iPhone, iar din câte se poate remarca, avem parte și de un panou frontal acoperit de sticlă curbată spre margini. Vă amintim că modelul standard urmează a sosi cu display de 5.2 inch, în timp ce varianta phablet ne va încânta printr-un ecran de 5.7 inch. De asemenea, ambele dispozitive vor beneficia de camere selfie de 16 megapixeli. 

Din câte am descoperit, Vivo X7 va avea un preț de aproximativ 390 dolari, urmând ca vânzările să înceapa din data de 7 iulie. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×