LG G8 ThinQ în varianta pe negru apare într-o primă randare; Păstrează jack-ul audio

663 ori
<b>LG G8 ThinQ în varianta pe negru apare într-o primă randare; Păstrează jack-ul audio</b>Încă o dată celebrul @evleaks este cel care ne oferă în premieră o privire detaliată asupra unui nou produs ce se lansează în perioada următoare și anume LG G8 ThinQ. E drept că am mai văzut randări anterioare ale acestui

Încă o dată celebrul @evleaks este cel care ne oferă în premieră o privire detaliată asupra unui nou produs ce se lansează în perioada următoare și anume LG G8 ThinQ. E drept că am mai văzut randări anterioare ale acestui handset (varianta pe gri), dar de această dată privim asupra unei imagini cu rezoluție uriașă ce ne permite să vedem trăsăturile device-ului de la exterior îndeaproape.

LG G8 ThinQ

După cum se poate observa, device-ul de față va sosi cu un ecran generos ca diagonală - cu mențiunea că avem în continuare un decupaj în zona superioară acolo unde se va afla o cameră selfie 3D Time of Flight pentru captură portret deosebită. Muchia de jos este de asemenea păstrată și remarcăm butoanele de volum, cel de power/unlock din dreapta și butonul Google Assistant din stânga.

LG G8 ThinQ

În spate avem o cameră duală plasată central orizontal pe dispozitiv, iar puțin mai jos scanner-ul de amprente fizic. LG G8 ThinQ păstrează construcția premium astfel că primim o carcasă unibody cu ramă metalică glossy la mijloc și spate din sticlă care facilitează încărcarea wireless în situația în care sud-coreenii vor oferi suportul necesar.

LG G8 ThinQ

Din punct de vedere al dotărilor se vorbește despre prezența unui procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 855 la bord, a unui ecran cu rezoluție QHD+ și a unui cip de 6 sau 8 GB RAM. Am aflat prin intermediul unei certificări faptul că bateria de la interior este o unitate de 3400 mAh, iar ultima știre ne dezvăluia un posibil preț de lansare și anume 3.800 lei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×