Chiar înainte de lansarea oficială a flagship-ului LG G6 aflam faptul că sud-coreenii au primit trademark pentru numeroase denumiri de terminale parte din familia G6. Printre acestea se remarca și modelul LG G6 Compact, produs care astăzi apare din nou menționat - acum sub numele de LG G6 Mini.
Cei de la TechnoBuffalo au primit un document intern din partea unei surse de încredere, materiale ce scoate la iveală unele detalii despre viitorul handset mini. Aparent, produsul ar urma să ofere un display de 5.4 inch care va păstra aspectul de 18:9 pe care l-am întâlnit și în cazul versiunii standard.
Dimensiunile lui LG G6 erau deja demne de un terminal compact mai ales ținând cont de diagonala sa, dar LG G6 Mini va sta și mai bine la acest capitol având un ecran mai mic - unul ce va ocupa aproximativ 80% din întreaga suprafață a panoului frontal. Rămâne de văzut dacă acest handset va păstra în întregime dotările high-end regăsite pe LG G6, sau dacă coreenii iau în calcul mai degrabă un pachet mid-range.