ăptămâna trecută Qualcomm anunţa oficial procesoarele Snapdragon 6 Gen1 şi Snapdragon 4 Gen1. Acesta din urmă a debutat acum pe primul telefon, iQOO Z6 Lite. iQOO este sub-brandul celor de la vivo, care ar trebui să ajungă şi în Europa dacă extinderea companiei merge bine în continuare.
vivo a avut o zi ocupată în India, unde a lansat atât telefonul entry level vivo Y22, dar şi acest terminal midrange, iQOO Z6 Lite. Procesorul de la interiorul său, Snapdragon 4 Gen 1 este un cip de 6 nm, are aduce un salt de performanţă cu 15% la nivel de CPU şi de 10% la nivel de GPU. Atinge 388.486 puncte în AntuTu şi vine cu modem Snapdragon X515 5G, cu viteze de download de până la 2.5 Gbps. iQOO Z6 Lite dispune de un ecran de 6.58 inch cu breton picătură şi cu refresh rate de 120 Hz, dar şi touch sampling rate de 240 Hz.
Foloseşte o cameră selfie de 8 megapixeli şi în spate găsim o cameră principală de 50 MP, alături de una de 2 MP pentru Bokeh sau Macro. Camera principală suportă autofocalizare pe ochii umani şi stabilizare optică. Dotările includ şi o baterie generoasă, de 5000 mAh, cu încărcare la 18W pe fir. Asigură până la 127 de ore de playback muzical, social networking pentru 21.6 ore şi streaming video timp de 18.5 ore, eventual gaming 8.3 ore.
Telefonul are grosime de 8.25 mm, cititor de amprente lateral şi vine cu jack audio de 3.5 mm. Porneşte de la 175 de euro în versiunea cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare, preţ deloc rău pentru ce oferă.