Putem spune că lineup-ul de telefoane iPhone 15 tocmai a debutat, iar abia în luna septembrie a anului 2024 va sosi seria iPhone 16. Cu toate acestea, au apărut deja pe web zvonuri legate de iPhone 17. Ce-i drept, informațiile sunt puține, dar e destul de interesant să ne gândim la ceea ce va urma. Recent aflam chiar când ar putea sosi primul iPhone cu cameră selfie integrată sub display. Azi aflăm când sosește primul model cu 3 camere a câte 48 MP. Mai jos avem detalii.
Conform MacRumors, firma Haitong International Securities din Hong Kong ar fi reușit să depisteze ceea ce a comandat Apple de la un furnizor (Largan Precision). Ar fi vorba despre upgradarea senzorului telephoto, pe iPhone 17 Pro Max urmând să ajungă o cameră pentru zoom de 48 MP. Se vehiculează că acest upgrade vine în întâmpinarea unei noi căști de realitate augmentată / virtuală Apple Vision Pro. Nu e clar cum ar putea o astfel de cameră să ajute headset-ul, însă.
iPhone 15 Pro au adus cameră principală de 48 MP, una de 12 MP ultrawide și una de 12 MP telephoto. Se spune că variantele iPhone 16 Pro și 16 Pro Max vor primi în 2024 un senzor ultrawide de 48 MP. Dacă zvonul de azi e real, iPhone 17 Pro Max ar putea fi astfel primul telefon din portofoliul Apple care va aduce 3 camere foto a câte 48 MP în partea din spate.
Apple va lansa abia în luna septembrie a anului 2025 acest lineup de telefoane, deci aș recomanda să priviți cu o ușoară reticență zvonurile. Planurile companiei din Cupertino se pot schimba rapid.