iPhone 14 Pro va avea obiective foto și mai mari decât predecesorul; Vedem diferențele cu ajutorul unei huse

6.425 ori
<b>iPhone 14 Pro va avea obiective foto și mai mari decât predecesorul; Vedem diferențele cu ajutorul unei huse</b>La câteva momente distanță de la apariția acelor randări CAD pentru ceasul Apple Watch Pro, iată că mai vin detalii pe ultima sută de metri și pentru iPhone 14 Pro. Știam deja faptul că vom primi noi camere foto, astfel că trebuia să ne așteptăm

La câteva momente distanță de la apariția acelor randări CAD pentru ceasul Apple Watch Pro, iată că mai vin detalii pe ultima sută de metri și pentru iPhone 14 Pro. Știam deja faptul că vom primi noi camere foto, astfel că trebuia să ne așteptăm și la o creștere a obiectivelor foto parte din modulul din spate, ceea ce se și întâmplă.

Pentru a vedea cât de mare va fi această creștere, avem la dispoziție un iPhone 13 Pro care a îmbrăcat o husă destinată lui iPhone 14 Pro, iar diferențele se văd de la o poștă. Aș estima o creștere de 20% față de modelul Pro de anul trecut, iar motivul din spatele acestui boost este pus pe seama camerelor de nouă generație.

iPhone 14 Pro

Vom avea o cameră foto principală de 48 mpx, iar recent am aflat că se umblă și la camera ultra-wide care poate captura imagini cu pixeli de 1.4µm vs. 1.0µm în mod ultra-wide pe iPhone 13 Pro. Asta se traduce în fotografii mai detaliate și performanță mai bună în low-light. 

Odată cu această creștere a dimensiunilor vor crește și prețurile cel mai probabil, prețuri pe care le aflăm mâine seară de la ora 20:00, când Apple va anunța noile telefoane. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×