iPhone 12 Pro va veni cu ecran cu refresh rate de 120 Hz, conform zvonacului Jon Prosser; Nu are căști la pachet

5.643 ori
<b>iPhone 12 Pro va veni cu ecran cu refresh rate de 120 Hz, conform zvonacului Jon Prosser; Nu are căști la pachet</b>După ce am aflat că Apple va lansa o sumedenie de produse hardware în a doua jumătate a anului, acum aflăm noi detalii despre iPhone-urile din toamnă. Seria iPhone 12 va include 4 modele

După ce am aflat că Apple va lansa o sumedenie de produse hardware în a doua jumătate a anului, acum aflăm noi detalii despre iPhone-urile din toamnă. Seria iPhone 12 va include 4 modele, printre care şi un iPhone 12 Pro şi iPhone 12 Pro Max. Acestea două ar urma să vină cu refresh rate de 120 Hz, conform zvonacului Jon Prosser.

Mai aflăm şi că noile modele iPhone vor fi mai subţiri decât precedentele. Până şi versiunea cu diagonală mare, de 6.7 inch va avea o talie de doar 7.4 mm. Mai aflăm şi că perechea de căşti cu fir nu va mai fi oferită la pachet. Aparent dată de lansare ar fi acum în octombrie. Sursa a menţionat în treacăt şi că Huawei Mate 40/Mate 40 Pro va trece la rândul său la refresh rate de 120 Hz. În ultimele săptămâni, zvonacii de serviciu au insistat că nu vom avea refresh rate ridicat pe iPhone-urile noi.

iPhone 12

Am văzut recent şi acele mulaje metalice pentru seria iPhone 12, care ne-au arătat în mod dezamăgitor ca nu am scăpat de bretoanele mari şi că modulul pătrat al camerei a rămas cam la fel ca format. O grosime de 7.4 mm pentru iPhone 12 Pro Max înseamnă că e cu 10% mai subţire decât iPhone 11 Pro Max, care avea o talie de 8.1 mm.

Văzând grosimea scăzută şi ecranul de 120 Hz nu putem să nu ne gândim că autonomia va fi afectată pe noile modele iPhone, după două generaţii de handseturi cu baterie excelentă. Apple nu are nevoie de o astfel de problemă, mai ales dupa un iPhone SE 2020 modest ca baterie. 

Cât despre neincluderea headsetului EarPods la pachet, Apple ar vrea să îşi crească vânzările de AirPods prin această decizie, de la 65 de milioane de unităţi în 2019 la 85 de milioane în 2020.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×