Această zi de 12 septembrie a fost una mult așteptată de către posesorii de telefoane Apple, asta pentru că în urmă cu doar câteva momente de la ora 20:00 fix (ora României), gigantul din Cupertino a început distribuirea lui iOS 16, care apropo vine preinstalat pe iPhone 14, iPhone 14 Plus, iPhone 14 Pro și iPhone 14 Pro Max. Acesta este un release major, cu multe noutăți la pachet și se livrează acum global pe toate modelele iPhone compatibile, ba chiar și telefoane ce datează din 2017.
Spre deosebire de alți producători, atunci când vine un nou release de la Apple precum este cazul acestui iOS 16, el vine simultan pe toate dispozitivele compatibile și la nivel global. De la ora 20, oricine are un iPhone de pe lista celor eligibile își poate descărca pachetul de actualizare și experimenta simultan cu milioane de oameni experiența livrată de iOS 16, la pachet cu noul lockscreen.
Poți customiza acest ecran de blocare după bunul plac, cu widget-uri, stiluri diferite de ceas, culori și chiar avea mai multe lockscreen-uri salvate pentru atunci când vrei să îl schimbi rapid. Apar și wallpaper-uri noi, inclusiv celebrul fundal cu peștișorii de pe primul iPhone, iar o altă noutate utilă este afișarea procentului bateriei direct pe iconița dedicată de pe ecran.
Apare și o iconiță de căutare jos, folosești Face ID pentru a securiza foldere și pentru cei care folosesc iMessage există opțiunea de a edita și anula trimiterea mesajelor. De asemenea, există și noutăți pentru Live Objects, astfel că putem copiaun subiect dintr-o fotografie printr-o apăsare prelungită și să îl trimitem sub formă de sticker.
Aplicația Vreme arată o prognoză detaliată, avem UI nou pentru vizionare de clipuri video, iar Face ID funcționează în landscape. De asemenea, tastatura primește acum suport pentru feedback haptic. Sunt multe alte noutăți care așteaptă să fie descoperite dacă instalezi iOS 16 chiar acum pe telefonul tău.
Ce telefoane suportă iOS 16?
Ca la fiecare release nou de iOS există și telefoane lăsate în urmă, care de acum înainte vor primi doar actualizări de securitate, iar pe această listă avem modele precum primul SE, iPhone 6s/6s Plus și variantele iPhone 7/7 Plus. Dacă ai orice iPhone lansat după acestea atunci ai noroc pentru că poți să instalezi iOS 16!
- iPhone 13
- iPhone 13 mini
- iPhone 13 Pro
- iPhone 13 Pro Max
- iPhone 12
- iPhone 12 mini
- iPhone 12 Pro
- iPhone 12 Pro Max
- iPhone 11
- iPhone 11 Pro
- iPhone 11 Pro Max
- iPhone Xs
- iPhone Xs Max
- iPhone XR
- iPhone X
- iPhone 8
- iPhone 8 Plus
- iPhone SE (2nd generation)
- iPhone SE (3rd generation)
Eu am avut instalat ultimul Public Beta iOS 16 pe un iPhone 12 Pro Max și deja sunt familiarizat cu schimbările, dar sunt curios să aflu de la voi păreri despre aceste noutăți. Cât de diferit și util îl găsiți față de versiunea anterioară?
Dacă ești curios cu privire la prețurile noilor modele iPhone 14 care vin cu iOS 16 din fabrică, iată-le aici:
Capacitate 128 GB
- Apple iPhone 14 - 4869 lei
- Apple iPhone 14 Plus - 5599 lei
- Apple iPhone 14 Pro - 6339 lei
- Apple iPhone 14 Pro Max - 7069 lei
Capacitate 256 GB
- Apple iPhone 14 - 5499 lei
- Apple iPhone 14 Plus - 6239 lei
- Apple iPhone 14 Pro - 6969 lei
- Apple iPhone 14 Pro Max - 7699 lei
Capacitate 512 GB
- Apple iPhone 14 - 6779 lei
- Apple iPhone 14 Plus - 7499 lei
- Apple iPhone 14 Pro - 8249 lei
- Apple iPhone 14 Pro Max - 8979 lei
Capacitate 1 TB
- Apple iPhone 14 Pro - 9499 lei
- Apple iPhone 14 Pro Max - 10.259 lei