Ai instalat iOS 16.3.1? Actualizarea repară o vulnerabilitate de care hackerii ar putea profita

2.501 ori
<b>Ai instalat iOS 16.3.1? Actualizarea repară o vulnerabilitate de care hackerii ar putea profita</b>Apple tocmai a lansat actualizări importante pentru dispozitivele sale. Pentru iPhone avem iOS 16.3.1, pentru Mac primim macOS Ventura 13.2.1, iar tabletele pot fi actualizate la iPadOS 16.3.1. Deși la prima vedere nu par să existe mari diferențe

Apple tocmai a lansat actualizări importante pentru dispozitivele sale. Pentru iPhone avem iOS 16.3.1, pentru Mac primim macOS Ventura 13.2.1, iar tabletele pot fi actualizate la iPadOS 16.3.1. Deși la prima vedere nu par să existe mari diferențe, aflăm azi că e un update important, care repară o vulnerabilitate de care hackerii ar putea profita. Detalii avem mai jos.

Problema a fost raportată în trecut și e localizată în Webkit, motorul de randare folosit de browser-ul Safari și de toate instanțele de Safari implementate de numeroase aplicații pentru încărcarea paginilor web. Astfel, dacă intri pe un anumit site, dispozitivul tău poate permite atacatorului să ruleze, de la distanță, cod arbitrar. Vorbim astfel despre o vulnerabilitate de tip 0-day, întrucât au fost depistate situații în care hackerii s-au folosit de această problemă pentru a derula mai multe atacuri. 

Actualizările oferite de către Apple repară și alte bug-uri prezente în iCloud sau Siri, după cum vă anunțam în articolul de ieri. Fiind o actualizare care repară un bug 0-day, este recomandată instalarea sa cât mai rapid pe dispozitivele tale.

Vă reamintesc că iOS 16.3.1 aduce optimizări pentru Crash Detection, iar unii utilizatori au remarcat că nu mai funcționează Google Photos pe iPhone-uri. Ulterior am aflat că aplicația a primit un update, iar totul funcționează normal acum.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×