Sunt sigur că la un moment dat v-ați întrebat de ce nu mai mișcă nimic pe frontul Alcatel, companie care ne-a obișnuit cu terminale low end cu preț accesibil și funcții bune. Ei bine, Alcatel revine acum cu un model Android cu tastatură QWERTY.
Este vorba despre Alcatel OT-915, pe care îl puteți admira mai sus și care vine ca urmaș al lui OT-990, prezentat anul trecut la Mobile World Congress. Noul OT va fi prezentat tot la MWC, care vine cu un ecran touch, o tastatură portret QWERTY și specificații destul de modeste pentru standardele moderne.
OT-915 folosește un ecran touch de 2.8 inch, cu rezoluție de 240 x 320 pixeli, măsoară 11.9 mm în grosime și rulează Android 2.3 Gingerbread, fără vreo personalizare software. Alte dotări ale noului telefon includ o cameră de 5 megapixeli, WiFi și radio FM. Deocamdată știm că handsetul va debuta în Anglia cândva înainte de finalul anului, deci poate îl vedem și la noi în toamnă.