Huawei Mate 9 e subiect de zvonuri încă de asta vara şi era aşteptat la IFA 2016, deşi zvonurile erau precaute şi îl plasau mai degrabă în octombrie sau noiembrie ca lansare. Acum noiembrie pare să fie luna favorită, pentru că Huawei a trimis invitaţii presei pentru un eveniment programat în data de 3 noiembrie, când am putea vedea noul phablet.
Invitaţia nu spune despre ce produs e vorba, ci doar prezintă două camere, funcţie de altfel aşteptată pe viitorul handset. Conferinţa de presa va avea loc la Munchen, în Germania şi ni-l va aduce în prim plan pe urmaşul apreciatului Mate 8, care poate fi văzut şi azi ca punct de reper la capitole ca performanţa şi captura low light spre exemplu.
Noul venit ar trebui să aibă şi o variantă cu 6 GB RAM şi până la 256 GB stocare, care va ajunge pe la 630 de euro, în vreme ce modelul de bază va avea 4 GB RAM şi 64 GB stocare, urmând să coste în jur de 430 de euro. Aşteptăm o cameră duala cu senzori de 20 megapixeli, probabil şi tehnologie Leica, Android 7.0 Nougat că OS şi un ecran de 6 inch, care are toate şansele să fie unul Quad HD de această dată.