Huawei Mate X6 anunţat oficial: telefon pliabil cu ecrane mai mari, senzor foto hiperspectral

3.098 ori
<b>Huawei Mate X6 anunţat oficial: telefon pliabil cu ecrane mai mari, senzor foto hiperspectral</b>Huawei Mate X6 a debutat în cadrul evenimentului ţinut de Huawei pe 26 noiembrie 2024, acolo unde compania chineză a anunţat şi modelele Mate 70 şi Mate 70 Pro, dar şi alte variante derivate. Pe noi ne interesează totuşi în acest articol mai degrabă

Huawei Mate X6 a debutat în cadrul evenimentului ţinut de Huawei pe 26 noiembrie 2024, acolo unde compania chineză a anunţat şi modelele Mate 70 şi Mate 70 Pro, dar şi alte variante derivate. Pe noi ne interesează totuşi în acest articol mai degrabă pliabilul tip carte, Huawei Mate X6, care măsoară sub 5 mm în talie atunci când e deschis. Că noutăţi avem inclusiv ecrane mai mari şi noi camere.

Design şi display

Telefonul măsoară 4.3 mm când e deschis, cam ca HONOR Magic V3. E mai greu decât Mate X5, totuşi, la 239 de grame. S-a îmbunătăţit balamaua stil „picătură", care e acum gata să se mişte mai lin şi e mai rezistentă, fiind realizată din oţel. Mate X6 bifează şi certificare IPX8, pentru rezistenţa la apă. În plus, ecranul cover suporta chiar interacţiune sub apă. 

Vine pe 5 nuanţe, printre care şi gri şi alb, cu finisaj din sticlă şi plastic. Negru, roşu şi albastru au finisaj din piele. 

Huawei Mate X6 dispune de un ecran pliabil LTPO de 7.93 inch, cu aspect pătrat aproape şi rezoluţie de 2440 x 2240 pixeli. Are refresh rate variabil, între 1 şi 120 Hz şi ajunge până la 1800 de nits de luminozitate. Afişează 1 miliard de culori, iar trecând la ecranul extern, el este un OLED LTPO de 6.45 inch, cu rezoluţie Full HD. Are şi el refresh rate de 120 Hz şi luminozitatea se duce până la 2500 de nits. Avem parte de protecţie Kunlun Glass de generaţie a doua pentru ecranul cover. 

Avem şi PWM DImming de 1440 Hz. 

Hardware:

  • Display intern: 7.93 inch, OLED LTPO, 2440 x 2240 pixeli, 120 Hz
  • Display extern: 6.45 inch, OLED LTPO FHD, 120 HZ
  • Procesor: Kirin 9100, 6 nm. 
  • RAM: 12/ 16 GB
  • Stocare: 256 GB, 512 GB, 1 TB. 
  • Baterie: 5110 mAh în versiunea normală, 5200 mAh în varianta cu 16 GB RAM
  • Camera selfie: 8 MP în ecran principal şi 8 MP în cel secundar
  • Camera principală: 50 MP cu OIS + 48 MP telephoto cu zoom optic 4X + 40 MP ultrawide cu AF şi Macro + senzor hyperspectral
  • Altele: antena cu design nou, comunicare duala prin satelit, vapor chamber 3D cu răcire cu lichid şi grafit, cititor de amprente lateral

Camera

Huawei Mate X6 se prezintă cu 4 camere la bord, dintre care una este cea principală de 50 MP, cu diafragmă cu deschidere variabilă, între F/1.4 şi F/4.0. Ea e fix cea de pe Huawei Pură 70 Pro+, de tip RYYB, apoi vine şi o cameră telephoto cu lungime focală de 90 mm şi zoom optic 4X. Ea este împrumutată de la Mate 60 Pro. Avem parte şi de o cameră de 40 MP ultrawide cu autofocalizare, cea de pe Pură 70 Ultra.

Al patrulea senzor e inedit: unul hyper spectral, care recepţionează 1.5 milioane de culori. El are rolul de a îmbunătăţi performanța celorlalte camere şi ajusta acurateţea culorilor cu un engine numit XD Fusion. Atât ecranul intern, cât şi cel extern, au decupaje pentru camere selfie de 8 MP. 

Software

Telefonul rulează HarmonyOS NEXT, care lăsa în urmă kernelul clasic de Android şi aduce şi extra funcţii AI, folosind un LLM local din China. Are şi funcţii de split screen exclusive, precum luat notiţe în vreme ce te uiţi la un video, preview documente şi rezumat, plus rescrierea de texte încât să fie captivante pentru social media. 

Preţ şi disponibilitate

Varianta cu 12 GB RAM şi 256 GB stocare costă 1700 de euro. Cea cu 1 TB stocare şi 16 GB RAM ajunge la 2100 de euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×