Pe final de lună octombrie vine și lansarea flagship-urilor de toamnă Huawei, modele printre care se numără și ineditul Huawei Mate 40 RS Porsche Design realizat în colaborare cu Porsche Design și optând pentru un look deosebit. Este bazat pe Mate 40 Pro și din rândurile următoare descoperim ce ne rezervă acesta, care sunt noutățile aduse în materie de design și care este suma la care îl vom regăsi în magazine.
Ce trebuie să știți din start este faptul că această variantă pune accentul pe design, fiind remarcate schimbări importante la acest capitol față de variantele standard din seria Mate 40. Astfel avem un panou spate ceramic (disponibil pe alb sau negru) și cu un modul foto octagonal vs. cel circular de pe Mate 40. Tot aici apare și logo-ul Porsche Design și un pattern special liniar.
Specificații
- Display: 6.76 inch, OLED, 90Hz, 2772 x 1344 pixeli
- Procesor: Kirin 9000 5G, 1x Cortex-A77 3.13 GHz + 3x Cortex-A77 2.54 GHz + 4x Cortex-A55 2.05 GHz
- Configurații: 12 GB RAM + 256/512 GB stocare
- Cameră selfie: 13 mpx + TOF 3D
- Cameră spate: 50 mpx (f/1.9, OIS) + 12 mpx (telephoto, OIS, zoom optic 3x) + 8 mpx (periscop, zoom optic 10x, OIS) + 20 mpx (ultra-wide) + ToF 3D
- Conectivitate: 5G, Wi-Fi 6, NFC, USB-C
- Baterie: 4400 mAh , încărcare pe fir la 66W, încărcare wireless la 50W, încărcare wireless inversă
- Altele: scanner de amprente optic în display, certificare IP68, difuzoare stereo
- OS: Android 10, HMS, AppGallery
- Dimensiuni: 162.9 x 75.5 x 10.1 mm, 234 grame
- Culori: alb ceramic, negru ceramic
Avem aceeași componență a camerei foto, singura noutate remarcată în acest modul octagon fiind un senzor infraroșu care ne permite măsurarea temperaturii corpului, dar și a obiectelor. Și restul dotărilor rămân aceleași ca pe varianta Pro, de la procesorul Kirin 9000, la ecranul OLED de 6.76 inch și până la bateria de 4400 mAh cu încărcare pe fir la 66W și wireless la 50W.
Huawei Mate 40 RS Porsche Design va avea și accesorii speciale precum o husă din piele Porsche Design, iar prețul asociat variantei cu 12 GB RAM și 512 GB stocare este de 2295 euro.