Tocmai ce am aflat că utilizatorii de LG G3 din Polonia se pot bucura de astăzi de actualizarea la Android 6.0 Marshmallow. Odată cu LG G3, și Huawei Honor 7 face trecerea la noua versiune a sistemului de operare, pentru moment doar în India unde producătorul chinez vine cu o abordare ceva mai diferită.
Pentru a primi pachetul software via OTA, utilizatorii de Honor 7 vor trebui să se înregistreze inițial cu IMEI-ul telefonului și actuala versiune Android prin intermediul unui formular special. Ulterior, Huawei va trimite update-ul către telefoane în câteva zile.
Ca dotări, Huawei Honor 7 ne aduce un panou Full HD de 5.2 inch (1920 x 1080 pixeli), un procesor octa-core HiSilicon Kirin 935, 3 GB memorie RAM, și o cameră foto principală de 20 megapixeli ce promite fotografii de calitate. Huawei Honor 7 costă în acest moment 1.880 lei la QuickMobile.ro.