Huawei a livrat deja 100 de milioane de smartphone-uri în 2017

718 ori
<b>Huawei a livrat deja 100 de milioane de smartphone-uri în 2017</b>De curând am aflat faptul că Huawei are deja la nivel intern un smartphone pliabil funcțional, produs care este așteptat să debuteze anul viitor. Astăzi apar și vești referitoare la numărul de terminale mobile pe care firma asiatică l-a livrat

Huawei a început să urce cota la 100 de milioane de smartphone-uri livrate pe an încă din 2015 şi acum merge pe trend ascendent. Deja în 2017 a depăşit Apple în vara, fiind pentru o perioadă de timp pe locul 2 în topul celor mai mari producători de smartphone-uri din lume. Acum aflăm că au atins o nouă bornă.

Chinezii au ajuns la 100 de milioane de smartphone-uri livrate în anul curent, cu două luni şi o săptămână rămase în continuare ca timp pentru alte livrări. Şi asta în condiţiile în care recent anunţatele Huawei Mate 10 şi Mate 10 Pro nici nu au început să se vândă încă. Aceasta realizare reprezintă un salt cu 19% faţă de livrările din intervalul ianuarie - septembrie în 2016.

Veniturile operaţionale din aceeaşi perioadă au crescut cu 30%. Anul 2016 a însemnat 140 de milioane de telefoane livrate de chinezi şi bănuiesc că acum ţintesc spre 150 sau 160 de milioane. CEO-ul Richard Yu şi-a propus ca în anii 2020 Huawei să depăşească Samsung şi Apple, devenind cel mai mare producător de telefoane de pe glob. Dacă se menţine ritmul de creştere actual, acest lucru e total posibil.

Unul dintre motoarele creşterii a fost inovaţia, etalata în special la nivel de cameră şi mai nou la nivel de putere de procesare şi de AI pe Mate 10. Viitorul ne va aduce şi un telefon pliabil, al cărui prototip a fost deja confirmat de către oficialii companiei așa cum v-am informat și noi săptămâna trecută aici!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×