Astăzi, cei de la HTC au ținut o prezentare în Taiwan, în cadrul căreia au lansat 4 noi terminale low-end și mid-end din seria Desire. Noile device-uri se numesc Desire 700, Desire 601, Desire 501 și Desire 300. Aflăm că funcția dual-sim va fi disponibilă pe două dintre acestea.
HTC Desire 700 poate fi considerat o alternativă mai ieftină la HTC One, acesta dispune de un display de 5 inch cu rezoluție qHD, difuzoare stereo BoomSound și este echipat cu un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon de 1.2 GHz. Telefonul mai oferă 1 GB RAM, 8 GB memorie internă, slot pentru card microSD de până la 64 GB și o cameră foto de 8 megapixeli ce poate realiza captură video la 1080p. Desire 700 este un dual-sim, cu suport HSPA pentru prima cartelă, și suport GSM/EDGE pentru cea de-a 2-a cartelă. Prețul acestuia este situat în jurul sumei de 470$.
HTC Desire 501 integrează un display de 4.3 inch WVGA, un procesor dual-core de 1.2 GHz, aceeași cameră de 8 megapixeli prezentă și pe HTC Desire 700, dar fără suport Zoe, și spre deosebire de acesta, Desire 501 nu dispune de difuzoare stereo. Pe partea de memorie, avem 1 GB RAM, 8 GB de stocare, și un slot pentru carduri microSD de până la 32 GB. Telefonul nu este un model dual-sim, iar prețul de achiziție va fi de 330$.
HTC Desire 601 este deja oficial, dar de data aceasta el a fost prezentat într-o varianta dual-sim. Se pare că Desire 601 integrează un display de 4.5 inch, un procesor dual-core de 1.2 GHz, difuzoare stereo Boom Sound și o cameră foto de 5 megapixeli. Smartphone-ul va costa 370$, preț recomandat de producător.
De asemenea, HTC a mai prezentat șiDesire 300, terminal ce a fost anunțat în luna septembrie 2013. Acesta dispune de un display de 4.3 inch, 512 MB RAM, 4 GB memorie internă, un procesor dual-core de 1 GHz, și o cameră foto de 5 megapixeli. HTC Desire 300 este cel mai accesibil telefon din gama Desire, fiind vândut la un preț de 270$.