La începutul acestei luni era anunțat Honor X8 în China. La doar câteva zile după debut, iată că smartphone-ul ajunge oficial și în Europa. Este vorba despre un terminal mid-range cu design arătos, amintind de un iPhone datorită modulului foto din spate, dar și prin prisma muchiilor plate. El este disponibil momentan în Arabia Saudită, dar curând ar urma să își facă apariția și în alte regiuni din Europa. Detalii despre telefon avem mai jos.
Honor X8 este un smartphone midrange. El aduce un display generos însă, de 6.7 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+ și chiar rată de refresh de 90Hz. Avem aici un mic orificiu în display pentru camera selfie, iar el vine cu un setup foto quad în partea din spate. Se află acolo un senzor principal de 64 MP, unul de 5 MP ultrawide, dar și două camere a câte 2 MP (Macro și Bokeh). În mijlocul modulului foto se află și un bliț LED.
Specificații:
- Display: IPS LCD 6.7 inch, FHD+, 90Hz
- Procesor: Snapdragon 680
- Configurații: 6 GB RAM + 128 GB stocare, RAM virtual
- Cameră selfie: 16 mpx, filmare FHD
- Cameră spate: 64 mpx wide + 5 mpx ultra-wide + 2 mpx macro + 2 mpx bokeh
- Conectivitate: dual 4G VoLTE, WiFi 802.11ac, Bluetooth 5.0, USB-C, 3.5 mm
- Securitate: scanner de amprente lateral
- Baterie: 4000 mAh, încărcare la 22.5W
- OS: Android 11 + Magic UI 4.2
- Dimensiuni: 163.4 x 74.7 x 7.45 mm, greutate 177 grame
La interiorul smartphone-ului avem un procesor Snapdragon 680, iar terminalul sosește în Europa într-o singură configurație ce implică 6 GB RAM și 128 GB de stocare. Nu în ultimul rând, avem și o funcție de RAM virtual prin care putem extinde memoria RAM disponibilă cu până la 2 GB folosind stocare internă. Scanner-ul pentru amprente este amplasat lateral, iar telefonul beneficiază de conectivitate 4G LTE. Bateria telefonului are 4000 mAh și se încarcă cu o putere de 22.5W.
Honor X8 sosește pe nuanțe precum Titanium Silver, Midnight Black și Ocean Blue, iar prețul de comercializare din Europa este de aproximativ 220 de euro.