Honor V40 apare în primele fotografii hands-on; Designul și specificațiile sunt confirmate

3.063 ori
<b>Honor V40 apare în primele fotografii hands-on; Designul și specificațiile sunt confirmate</b>După cum vă anunțam în cursul zilei de ieri, Honor a anunțat data de lansare a noului său model - Honor V40. Deși se vorbea în trecut despre o întreagă serie și se credea chiar că vom avea 4 telefoane cu patru CPU-uri diferite, recent au apărut zvonuri

După cum vă anunțam în cursul zilei de ieri, Honor a anunțat data de lansare a noului său model - Honor V40 5G. Deși se vorbea în trecut despre o întreagă serie și se credea chiar că vom avea 4 telefoane cu patru CPU-uri diferite, recent au apărut informații conform cărora se va lansa un singur model. Ei bine, până acum telefonul și-a făcut apariția doar în teasere și imagini promoționale. Astăzi Honor V40 își face apariția în primele fotografii hands on.

Honor V40

Imaginile au fost postate de către “WHYLAB” - un blogger care activează pe rețeaua de socializare Weibo. Astfel, zvonurile se adeveresc. Se pare că ecranul lui Honor V40 este același de pe Huawei Nova 8 Pro 5G. Avem de-a face cu un display AMOLED (cascadă) de 6.72 inch, curbat la 80 de grade și cu refresh rate de 120Hz. Bloggerul dezvăluie și specificațiile camerei. Astfel, V40 are o cameră selfie duală în față de 32MP + 16MP. 

Honor V40

Telefonul apare pe culoarea verde, foarte reflexiv pe spate. Regăsim un modul dreptunghiular, similar cu cel de pe Huawei Nova 8 Pro 5G. Bloggerul afirmă că senzorul principal are 50 de megapixeli. Mai avem 8MP (super-wide-angle) + 2MP Macro și 2MP Depth. Bateria este o unitate de 4.000 mAh, cam modestă pentru un asemenea ecran aș spune. Telefonul suportă touch sampling rate de până la 300Hz și încărcarea pe fir la 66W este confirmată. Totodată, Honor V40 măsoară doar 7.85 mm în talie și cântărește 184 de grame.

Se confirmă și procesorul - MediaTek Dimensity 1000+, un cip cu model 5G integrat și memoria RAM LPDDR4X. Memoria flash UFS 2.1 este la posturi, iar telefonul ar fi disponibil în variante cu 128 GB sau 256 GB de stocare. La bază observăm și SIM tray-ul alături de portul USB-C și difuzor. Aș spune că rama este din plastic lucios, chiar dacă spatele ar fi din sticlă. Vă anunțam acum câteva zile și faptul că telefonul a primit certificarea pentru încărcarea wireless la 50W. Și aceasta este confirmată.

Potrivit sursei, este posibil să avem o serie, chiar dacă ne așteptam la un singur telefon. Bloggerul afirmă că pe 18 ianuarie se vor lansa și modelele V40 Pro și V40 Pro Plus despre care am auzit câteva zvonuri în trecut.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×