Honor a inaugurat la început de an 2024 și parteneriatul cu Porsche Design, iar până acum în luna aprilie avem 2 smartphone-uri din această serie. Primul este Honor Magic V2 RSR Porsche Design pe care l-am văzut la MWC 2024, iar al doilea se numește Honor Magic6 RSR Porsche Design, anunțat fix în urmă cu o lună. Acum primește o culoare nouă și se pregătește de lansarea globală.
La debut aveam disponibile variantele Agate Gray și Frozen Berry Pink, dar acum se mai adaugă o a 3-a culoare pe listă și anume Pink. Este diferită de Frozen Berry Pink care adopta o nuanță mai închisă și misterioasă, cea nouă având o vibranță mai deschisă și fiind în tonalitate cu una dintre culorile pe care le poți alege pentru noul Taycan.
Dotările acestui smartphone sunt demne de un bolid Porsche, cu procesor Snapdragon 8 Gen3, 24 GB RAM la bord, 1 TB stocare și baterie de 5600 mAh cu încărcare la 80W pe fir și încărcare la 66W wireless. Are cameră triplă de 50 mpx wide, OIS + 108 mpx periscop telephoto, OIS + 50 mpx ultra-wide. Are și cameră selfie de 50 mpx.
Ecranul este de asemenea la superlativ, un OLED de 6.8 inch, FHD+, 120Hz și cu luminozitate uriașă de 5000 nits la vizionarea de conținut HDR. În China prețurile încep de la 1300 de euro și așteptăm în continuare debutul global până la final de primăvară.