HONOR anunță telefonul pliabil Magic Vs3: un Magic V3 mai ieftin, mai gros, încă redutabil la cameră

1.668 ori
<b>HONOR anunță telefonul pliabil Magic Vs3: un Magic V3 mai ieftin, mai gros, încă redutabil la cameră</b>HONOR a ţinut poate cel mai ocupat eveniment de lansare din această vară, dezvăluind 2 telefoane pliabile, 2 tablete şi un laptop. Pe lângă telefonul pliabil Magic V3, care se remarcă printr-o grosime fabulos de redusă, a apărut şi un Magic Vs3

HONOR a ţinut poate cel mai ocupat eveniment de lansare din această vară, dezvăluind 2 telefoane pliabile, 2 tablete şi un laptop. Pe lângă telefonul pliabil Magic V3, care se remarcă printr-o grosime fabulos de redusă, a apărut şi un Magic Vs3, care e un soi de Magic V3 mai lite că dotări. Vorbim şi despre un corp mai gros şi preţ mai scăzut.

Chiar dacă e considerat "mai gros" decât Magic V3, acesta e în continuare un telefon subţire. Măsoară 9.8mm în talie când e închis şi 4.65 mm când e deschis. Vine pe negru sau alb şi este cu 0.1 mm mai subţire decât Magic V2 cel lansat în 2023. Cântăreşte 229 de grame şi vine cu un ecran interior pliabil de 7.92 inch, cu aspect 9.78:9 şi rezoluţie de 2344 x 2156 pixeli. Ecranul extern, cel cover are o diagonală de 6.43 inch, aspect 20:9 şi rezoluţie de 2376 x 1060 pixeli. Ambele au PWM Dimming de 3840 Hz şi mod de protecţie a ochilor cu AI Defocus. 

La interior găsim un procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, alături de 12 sau 16 GB RAM, dar şi 256 GB, 512 GB sau 1 TB stocare. În ce priveşte selecţia de camere, avem una principală de 50 de megapixeli, una de 40 megapixeli ultrawide şi una de 8 megapixeli periscop telephoto, cu zoom optic 5X. Pentru selfie-uri primim un senzor de 16 megapixeli sub ecranul principal şi unul de 16 MP sub cel secundar. Bateria de 5000 mAh se încarcă la 66W şi avem parte şi de încărcare wireless la 50W. 

HONOR Magic Vs3 rulează Android 14, cu MagicOS 8 aplicat peste. 

Preţurile sunt următoarele:

  • 12 GB RAM/ 256 GB stocare: 4401 lei
  • 12 GB RAM/ 512 GB stocare: 4834 lei 
  • 16 GB RAM/ 1 TB stocare: 5473 lei
-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×