Aşa cum ne aşteptam, Huawei a prezentat astăzi noile sale telefoane Honor. E vorba despre Honor 9X şi Honor 9X Pro, care se remarcă prin camerele selfie pop up şi procesorul Kirin 810. În acest articol ne ocupăm de Honor 9X, pe care îl detaliem în rândurile de mai jos.
După ce P Smart Z a inaugurat camera selfie pop up la Huawei, acum această abordare devine o normă. O găsim pe noile modele Honor, de altfel. Telefoanele noi sunt în mare identice, doar că modelul Pro e mai bine dotat. Honor 9X măsoară 8.8 mm în talie şi cântăreşte 206 grame şi are un corp din sticlă şi metal. Cititorul de amprente a fost pus lateral, ca la Honor 20.
Telefonul rulează Android 9.0 Pie cu EMUI 9 aplicat peste. Veţi diferenţia acest telefon de restul modelelor Huawei prin gradientul spatelui, care prinde lumina în forma literei "X". Muchiile ecranului sunt subţiri şi avem şi un aranjament vertical-lateral pentru camera duală din spate. Nuanţele oferite sunt roşu, albastru, negru. Iată lista completă de specificaţii pentru Honor 9X:
- Display: 6.59 inch, IPS LCD, Full HD+
- Procesor: Kirin 810
- RAM: 4 GB / 6 GB
- Stocare: 64 / 128 GB + microSD
- Baterie: 4000 mAh
- Cameră: Spate: 48 MP + 2 MP (Bokeh); Faţă: 16 MP, pop up
- Conectivitate: dual SIM, 4G LTE, WiFi dual band, Bluetooth 5.0, GPS, Glonass, USB Type-C, jack audio
Honor 9X va fi disponibil în China în nuanţele Phantom Red, Phantom Blue şi Magic Night Black, de la preţul de 203 dolari. Iată toate variantele de stocare/RAM şi preţ:
- 4 GB RAM + 64 GB stocare: 203 dolari
- 6 GB RAM + 64 GB stocare: 232 dolari
- 6 GB RAM + 128 GB stocare: 276 dolari