În vreme ce aşteptăm debutul ramurii locale Honor şi vânzarea lui Honor 50 şi la noi (după debutul european), Honor 60 e tot mai aproape de debut. Atât de aproape, că tocmai a primit un teaser care îi dezvăluie spatele, dar şi o dată oficială de prezentare: 1 decembrie 2021.
Honor va prezenta seria Honor 60 (pentru că nu e doar un singur telefon) pe 1 decembrie 2021 în China. În posterul pe care îl vedeţi în acest articol terminalul apare cu un design similar cu al lui Honor 50 şi oarecum şi Huawei P50 şi aici mă refer la modul pilulă alungit plus doua lentile mari. În poster apare actorul şi fotomodelul chinez Gong Jun, care este imaginea acestui produs. De remarcat că avem o cameră în spate cu doi senzori principali şi ceea ce pare a fi încă unul între ei.
Scăpările din ultima vreme au indicat faptul că Honor 60 va fi o serie care include cel puţin 3 modele: Honor 60, Honor 60 Pro şi Honor 60 SE. Ele vor concura la fix cu cele din seria OPPO Reno 7, care sosesc pe 25 noiembrie în China. Aflăm şi că Honor 60 şi Honor 60 Pro vor avea încărcare rapidă la 66W, în vreme ce Honor 60 SE se va încărca la 40W. Cel puţin unul dintre modele va avea procesor Snapdragon 870, 8 sau 12 GB RAM şi baterie de 4500 mAh. Şanse mari ca una dintre camerele din spate să aibă rezoluţie de 50 MP şi stabilizare optică.
Între timp Honor pregăteşte şi un telefon Honor X30, cu procesor Snapdragon 695, camera de 48 MP + 2 MP + MP în spate, dar şi două pliabile pentru T1 2022.