Cu mai puțin de o săptămână rămasă până la debutul lui Honor 50 descoperim iată și detalii despre varianta sa Lite care astăzi ni se prezintă în fotografii, aparent direct de pe masa de certificare FCC. Acesta va aduce după cum sugerează și numele, un hardware mai light, fiind totodată și mai accesibil. Honor 50 Lite va fi telefonul cu numărul 4 din serie după Honor 50, Honor 50 Pro și Honor 50 SE.
Pe seama imaginilor putem observa și design-ul adoptat de terminal, un look clasic aș spune, cu modul foto pătrat în spate și o cameră selfie integrată sub forma unui decupaj picătură în ecran. Apropo de modulul din spate, acesta este unul quad și nu e deloc greu de ghicit la ce ne așteptăm aici: wide + ultra-wide + macro + bokeh.
Honor 50 Lite apare cu numele de serie HJC-LX9 online și mai descoperim că acesta are o carcasă din policarbonat cu ramă plată ca iPhone 12 și un spate glossy cu gradient specific. Telefonul ar putea debuta în aceeași zi cu celelalte 3 modele din serie amintite mai sus, iar între timp așteptăm și câteva teasere menite să ne aducă detalii despre dotările acestei variante lite.