Gorilla Glass Victus este urmaşul lui Gorilla Glass 6, poate rezista la o scăpare de la 2 metri înălţime

7.805 ori
<b>Gorilla Glass Victus este urmaşul lui Gorilla Glass 6, poate rezista la o scăpare de la 2 metri înălţime</b>Corning, producătorul lui Gorilla Glass a prezentat cea mai nouă versiune a protecţiei pentru ecrane în această săptămână şi e vorba aici despre Gorilla Glass Victus, nu Gorilla Glass 7 cum ne-am fi aşteptat

Corning, producătorul lui Gorilla Glass a prezentat cea mai nouă versiune a protecţiei pentru ecrane în această săptămână şi e vorba aici despre Gorilla Glass Victus, nu Gorilla Glass 7 cum ne-am fi aşteptat. Aduce o rezistență la zgârieturi de 2 ori mai mare decât precedenta versiune şi alte atribute speciale prezentate mai jos.

Gorilla Glass Victus este o sticlă pe bază de aluminosilicat care poate supraviețui la scăparea de la o înălţime de 2 metri, chiar dacă ai scăpat telefonul fix cu acea suprafaţă din sticlă pe podea. În general sticla non Corning se sparge/crapă la o scăpare de la o înălţime de 0.8 metri. Gorilla Glass 5 avea şanse de 80% să scape de la o cădere de la 1.6 metri, iar Gorilla Glass 6 a crescut şansele, dar nu cu mult.

Cât despre rezistenţa la zgârieturi, la testul Knoop de rezistenţă (test cu diamantul), noul tip de sticlă are doar zgârieturi minore cu o apăsare de 8 Newton a diamantului, în vreme ce un produs rival a păţit mult mai rău cu jumătate de forţă. Aflăm şi că Samsung va fi prima companie care va beneficia de Gorilla Glass Victus, punând un panou de genul pe un telefon "în viitorul apropiat"

Corning mai afirmă şi că acest tip de sticlă rezistă la 20 de scăpări de la 1 metru înălţime, faţă de 15 scăpări la Gorilla Glass 6. În ultimul deceniu Gorilla Glass a devenit soluţia de bază pentru toţi producătorii de telefoane, devenind şi alegerea celor de la Apple pentru protecţia ecranelor de pe iPhone şi Apple. Corning face aluzie la faptul că preţul va fi păstrat în limite rezonabile, pentru a nu creşte prea mult preţul flagshipurilor.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×