Google va lansa un magazin special de componente modulare pentru telefonul Project Ara

1.496 ori
<b>Google va lansa un magazin special de componente modulare pentru telefonul Project Ara</b>Project Ara e probabil cel mai așteptat produs de la Google, când vine vorba de terminale cu adevărat inovatoare. Azi aflăm că acest handset customizabil și upgradabil va avea parte de propriul magazin, din care veți putea cumpăra componente...

Project Ara e probabil cel mai așteptat produs de la Google, când vine vorba de terminale cu adevărat inovatoare. Azi aflăm că acest handset customizabil și upgradabil va avea parte de propriul magazin, din care veți putea cumpăra componente modulare.

Informația vine de la Paul Eremenko, oficial Google care a declarat într-un interviu că magazinul de componente pentru Ara va urma modelul lui Play Store. Platforma va fi una deschisă și liberă, după chipul și asemănarea lui Android. MDK-ul Ara (bănuiesc că e un fel de SDK pentru hardware) va fi accesibil oricui și oricine va putea crea module asociate specificațiilor unui anumit developer kit. Apoi modulele vor putea fi vândute prin Ara Marketplace.

îmi imaginez deja un viitor în care până și firme precum Coca Cola, LEGO, Disney sau IKEA își vor crea propriile module, ca să nu mai vorbim de Carl Zeiss, Sony, Samsung, Nikon, Canon și multe alte companii tech. Practic posibilitățile sunt nelimitate, dar acest lucru ar putea dilua marile branduri de smartphone-uri, mai ales dacă Ara ajunge un hit mainstream. Voi ce părere aveți? Vă imaginați spre exemplu un brand românesc producând un modul Ara?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×