Google Pixel 8 a debutat pe 4 octombrie, alături de Pixel 8 Pro şi vestea principală e că telefoanele primesc 7 ani de actualizări Android. Cifra 7 mai apare într-un context, tot unul pozitiv: 7 ani de componente de schimb oferit de Google pentru aceste noi telefoane.
Google a gândit astfel ideea: dacă tot ofer 7 ani de actualizări software, atunci cum rămâne cu daunele suferite de telefoane în cei 7 ani? Bateriile se degradează enorm pe durata celor 7 ani şi alte componente au de suferit: portul USB se uzează, speakerele se înfundă de la tot soiul de scame şi resturi din buzunar şi mai există şi alte componente ce pot suferi din cauza uzurii.
Ei bine Google oferă 7 ani de suport hardware, dar şi piese de schimb pentru Pixel 8 şi Pixel 8 Pro. Încă nu ştim clar despre ce componente e vorba, dincolo de baterii, dar ştim că Google pune la bătaie componentele prin site-ul său oficial din Europa şi India, în vreme ce în SUA partenerul său oficial pentru acest proiect este iFixit.