Google Messages continuă să primească îmbunătățiri, iar cea mai recentă veste sugerează o integrare cu WhatsApp pentru apeluri video. Momentan, utilizatorii pot iniția apeluri video doar prin Google Meet, dar se pare că Google ia în calcul și opțiunea WhatsApp, ceea ce ar putea face serviciul mult mai util. Mai jos avem detalii.
În versiunea actuală a Google Messages, fiecare conversație are o pictogramă pentru apel și una pentru apel video, ambele direcționând utilizatorul către Google Meet. Dacă destinatarul nu are Google Meet instalat, aplicația îi solicită să-l descarce pentru a putea iniția apelul. Problema este că nu toată lumea folosește Meet, iar Google pare să recunoască acest lucru, motiv pentru care ia în considerare integrarea cu WhatsApp.
O analiză a codului din versiunea 20250131 a Google Messages, realizată de către Android Authority, sugerează că utilizatorii vor putea alege WhatsApp ca alternativă pentru apelurile video. Dacă această funcție va fi activată, apăsarea pe pictograma de apel video va afișa o opțiune suplimentară pentru apel prin WhatsApp. Desigur, ea va apărea doar dacă destinatarul are WhatsApp instalat; în caz contrar, Google Messages va reveni la Google Meet.
Această integrare ar putea fi o schimbare importantă pentru Google Messages, făcând aplicația mai practică pentru utilizatori. Totuși, până când funcția va fi lansată oficial, rămâne de văzut cum va fi implementată și dacă vor exista opțiuni suplimentare de personalizare pentru apeluri.
Aș reaminti de faptul că Samsung, cel mai mare producător de telefoane Android, a renunțat la aplicația sa de mesagerie pentru a integra Google Messages pe cele mai noi modele. Astfel, nu doar utilizatorii Pixel se vor bucura de această opțiune, Messages fiind o aplicație ce poate fi instalată pe orice terminal Android. O găsiți în Google Play.