Google lansează o opţiune "Try Now" pentru a testa aplicaţiile din Play Store, fără a le instala

298 ori
<b>Google lansează o opţiune "Try Now" pentru a testa aplicaţiile din Play Store, fără a le instala</b>Încă din cadrul Google I/O 2016 am aflat primele vești despre conceptul de "Instant Apps", modalitate prin care utilizatorii de terminale Android au posibilitatea de a testa aplicațiile fără a le instala teoretic pe device. Astăzi descoperim faptul

Google prezenta conceptul de "Instant Apps" încă de la Google I/O 2016, dar funcţionalitatea nu a fost activată 100% până acum. E vorba despre o listă de aplicaţii din Play Store, care pot fi încercate apăsând noul buton "Try Now".

Android Instant Apps

Practic aveţi acces la experienţa unei aplicaţii fără să o instalaţi, pur şi simplu instant. Pentru a participa la programul beta al acestei funcţii, trebuie să aveţi un terminal cu Android 5.0 API Level 21, până la Android 8.0 API Level 26. Trebuie apoi ca funcţia să fie activată din setările speciale Google. Există şi limitări de regiuni şi de aplicaţii, evident. Practic în loc de vechiul buton "Install" ar trebui să îl vedeţi pe cel "Try Now" la unele softuri.

Android Instant Apps

Bănuiesc că le rulaţi ca un soi de web apps, de aceea nu e nevoie de instalare. Sau dacă vreţi altă teorie, practic faceţi un soi de "streaming" cu acele aplicaţii, de pe un server. Ideea îmi aminteşte de serviciul PlayStation Now. Acesta este un serviciu de cloud gaming, prin care nu aveţi nevoie să instalaţi deloc jocuri, ci le jucaţi direct din cloud via streaming pe PS4 si PS3.

Google ia în calcul şi să ofere doar părţi ale aplicaţiei care sunt relevante pentru utilizator şi nu toata aplicaţia. Pe viitor am putea vedea Instant Apps integrate în site-uri şi îmbunătățind experienţa de navigare pe web. E începutul a ceva interesant cu siguranţă.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×