Știm că în fiecare primăvară avem și conferința dezvoltatorilor Google I/O, de obicei organizată în luna mai. La fel se va întâmpla și acum în 2023, astăzi fiind momentul în care aflăm că evenimentul din acest an va avea loc pe data de 10 mai, în Mountain View, California. Formatul va fi similar cu cel de anul trecut, adică un public restrâns la fața locului și streaming online.
Ce ar trebui să apară în cadrul acestui eveniment? În primul rând vom descoperi Android 14 Beta 2 cu mai multe noutăți decât cele pe care le-am văzut deja incluse în Android 14 Developer Preview, iar tot în mai vor fi anunțați partenerii care vor lansa la rândul lor programe beta de testare.
Posibil să vedem și câteva produse hardware, precum modelul de buget Pixel 7a și noi boxe, camere Nest. De asemenea, sunt mari șanse ca Google I/O 2023 să ne aducă un preview pentru Google Pixel 8 și pentru smartphone-ul pliabil Pixel Fold. Nu uităm de AI, astfel că vom avea cu siguranță o prezentare mai detaliată pentru Bard, chatbot-ul Google rival pentru ChatGPT.