În cazul în care ați uitat deja, vă reamintim că pe data de 15 octombrie cei de la Google au programat un eveniment special de presă în cadrul căruia vor debuta noile telefoane Pixel 4 și Pixel 4 XL. Am aflat multe despre aceste două terminale în ultimele săptămâni și am ajuns să descoperim chiar și materiale video hands-on, mostre foto și desigur nelipsitele fotografii și randări.
Pe lângă aceste telefoane, se pare că marele G are în plan să anunțe și alte dispozitive la fața locului. În cadrul show-ului intitulat "Made by Google" sunt șanse mari să vedem și noi boxe, un laptop, dar și căști wireless. În primul rând aflăm că pe listă se află boxa Google Nest Mini (2nd gen), acesta fiind nimeni altul decât succesorul lui Home Mini, dar acum în varianta rebranding "Nest".
Boxa va avea aceleași dimensiuni ca ale predecesorului dar va oferi un sunet mai puternic și chiar jack audio. Următorul produs pregătit de lansare ar fi routerul Google Nest WiFi (2nd Gen) ce va avea beacon-uri cu rol de boxe Google Assistant. De asemenea, se vehiculează că Google va lansa peste câteva zile și un laptop Chrome OS intitulat PixelBook Go.
Acesta ar sosi cu ecran tactil de 13.3 inch, variante cu 8 sau 16 GB RAM și cu până la 256 GB stocare flash. Vor exista configurații cu procesoare core m3, i5 și Core i7, iar utilizatorii vor putea opta pentru panouri FHD sau 4K. Nu în ultimul rând, e posibil ca Google să prezinte alături de Pixel 4 și căștile Pixel Buds 2.