Lansările de terminale continuă pe piața din China, locație în care astăzi cei de la Gionee au prezentat modelul S5 ce poate fi admirat în imaginea de mai jos. Ca dotări, avem în cazul de față un smartphone mid-range ce nu arată deloc rău la capitolul design, și care este disponibil pentru suma de 294 dolari.
Pentru acest preț vom primi în schimb un terminal cu display HD de 5.3 inch (1280 x 720 pixeli), procesor octa-core MediaTek MT6750 de 1.5 GHz, 4 GB memorie RAM și cu 32 GB spațiu intern de stocare. La pachet se află o cameră foto principală de 13 megapixeli, respectiv un senzor selfie de 5 megapixeli.
Gionee S5 dispune de conectivitate 4G LTE Cat.6 prin care ni se promit viteze de download de până la 300 Mbps, de WiFi 802.11 b/g/n (2.4 GHz) și de Bluetooth 4.0. Nu lipsește de aici slotul dual-SIM, portul microUSB v2.0, dar nici jack-ul audio de 3.5 mm.
Acest nou smartphone din portofoliul companiei Gionee ne mai oferă o baterie de 2900 mAh la pachet, dar și un scanner de amprente binevenit. Android 5.1 Lollipop este prezent aici, iar telefonul sosește în două variante de culoare: roz și auriu.