Samsung este primul producător, după Google, care a oferit actualizarea stabilă pentru smartphone-urile sale, mai exact pentru seria Galaxy S21. Chiar dacă noua versiune s-a aflat în faza Beta câteva săptămâni, pare-că un bug și-a făcut apariția și în versiunea stabilă. Acum, compania sud-coreeană susține că lucrează la rezolvarea acestuia. Avem detalii mai jos.
Problema apărută are legătură cu refresh rate-ul adaptiv. Se pare că în timpul utilizării, rata de refresh coboară la 60Hz imediat ce utilizatorul ia degetul de pe display-ul smartphone-ului. În mod normal, refresh rate-ul de 120Hz ar trebui să se păstreze până ce animația de scrolling se finalizează. Mai mulți utilizatori au remarcat această problemă și au trimis plângerile spre Samsung.
Compania a recunoscut că bug-ul era prezent și în cazul versiunii beta, iar în versiunea stabilă au implementat un fix. Cu toate acestea, doar în cazul unui număr restrâns de terminale a fost rezolvată problema. Acum, compania lucrează la un nou patch ce ar trebui să rezolve problema. El ar trebui să sosească odată cu noul update de securitate din luna decembrie.
În trecut se vehicula că această problemă e prezentă doar în cazul smartphone-urilor destinate pieței din SUA, cu procesor Snapdragon 888 la interior. Cu toate acestea, utilizatori din alte regiuni, ce au telefoane cu procesor Exynos 2100, s-au plâns de același bug. Vestea bună e că Samsung lucrează la o rezolvare, iar aceasta ar trebui să ajungă curând.