În ultimul an Samsung a lansat pe rând câteva telefoane care şi-au disputat titlul de "cel mai ieftin telefon 5G", cel puţin în cadrul portofoliului său. Totul începea cu Galaxy A42 5G anul trecut în toamnă, apoi a venit Galaxy A32 5G la începutul acestui an şi în ultimele lui Galaxy A22 5G a fost cel mai accesibil telefon 5G al companiei. Acum vine Galaxy A13 5G sa adjudece acel titlu.
Samsung Galaxy A13 5G tocmai a avut o scăpare în GeekBench, coroborată cu alte detalii pe care le ştiam despre terminal. Scăpările de până acum vorbeau despre un telefon 5G de buget cu o cameră principală de 50 de megapixeli şi o baterie de 5000 mAh, ceea ce nu sună rău deloc, mai ales dacă se încadrează sub 1000 lei, sau chiar mai puţin.
După scăparea din vară acum acelaşi terminal cu nume de cod SM-A136U apare în GeekBench. El obţine 465 puncte în sub testul Single Core şi 1106 în cel Multi Core. Se bazează pe un CPU MediaTek Dimensity 700, 4 GB RAM şi are Android 11. Telefonul ar trebui să folosească un senzor Samsung ISOCELL JN1 de 50 de megapixeli pentru camera principală şi ar trebui să debuteze în 2022, cu un preţ accesibil.
Sunt şanse să vedem şi o versiune cu 6 GB RAM, iar stocarea ar fi de 64 sau 128 GB. One UI 3.1 va fi aplicat peste Android 11 şi mă aştept să primim o cameră frontală de 8 sau 13 MP şi una quad în spate cu senzori de 2 MP pentru Bokeh şi Macro, plus o cameră de 8 MP sau 13 MP ultrawide.