OnePlus 8T Pro nu va exista; CEO-ul companiei confirmă noua direcție a brandului, cu doar un flagship Pro pe an

1.502 ori
<b>OnePlus 8T Pro nu va exista; CEO-ul companiei confirmă noua direcție a brandului, cu doar un flagship Pro pe an</b>În cazul în care vă întrebați care este motivul pentru care nu am avut leak-uri asociate lui OnePlus 8T Pro, aflați că acest telefon nu va exista, după cum confirmă astăzi chiar CEO-ul companiei Pete Lau

În cazul în care vă întrebați care este motivul pentru care nu am avut leak-uri asociate lui OnePlus 8T Pro, aflați că acest telefon nu va exista, după cum confirmă astăzi chiar CEO-ul companiei Pete Lau. Oficialul ne reamintește prin intermediul unei postări de pe pagina personală de Weibo că pe data de 14 octombrie vom vedea doar modelul OnePlus 8T, terminal ce va fi anunțat în cadrul unui eveniment transmis live de la ora 17:00 (ora României).

Mai mult de atât, oficialul OnePlus le transmite celor care își doresc device-uri flagship ar trebui să opteze pentru OnePlus 8 Pro - flagship-ul anual al companiei. Aceasta este noua direcție pe care brandul o adoptă, cu doar un produs de top pe an și nu două astfel de modele lansate la o distanță de 6 luni unul de altul precum s-a întâmplat în anii trecuți.

Chiar și așa, ni se promit lucruri interesante pentru această versiune vanilla OnePlus 8T - iar din datele ajunse online știm că telefonul va opta pentru ecran plat AMOLED cu rată de refresh 120Hz, procesor Snapdragon 865 și o cameră dreptunghiulară plasată în spate ca pe telefoanele Samsung. Va inaugura și tehnologia de alimentare super rapidă la 65W, iar evenimentul de pe 14 octombrie ne va aduce și alte dispozitive.

Ieri vedeam un soi de imagine teaser care scoatea la iveală și un laptop, respectiv device de gaming. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×