Fanii din Asia ai popularului telefon Apple iPhone 3G stau deja la coada de cateva zile, infruntand intemperiile vremii doar pentru a fi printre primii pe glob care pun mana pe noul terminal, ne informeaza Reuters.
In Japonia, spre exemplu 20 de persoane asteptau in fata magazinului operatorului Softbank inca de miercuri dimineata cu un afis pe care scria mare "We Love iPhone". Aceasta agitatie a fanilor coincide cu cea a bursei, de vreme ce actiunile Apple au crescut cu 2.5% marti, iar cele Softbank cu 1.9% miercuri. Un studiu realizat de catre firma Enterbrain arata ca 6.7% dintre cele 1200 de persoane chestionate in Japonia doresc sa cumpere un iPhone imediat.
Aruncand o privire in alt colt al globului, descoperim 4 neo-zeelandezi care stau la coada de marti intr-un mic cort, asteptand lansarea telefonului iPhone 3G. Printre acestia se numara si Johny Gladwell, un student de 22 de ani care va fi primul om din lume care cumpara un iPhone 3G, datorita diferentelor de fus orar dintre SUA si Noua Zeelanda. In Hong Kong 60.000 de persoane s-au inscris pe lista companiei Hutchinson Telecom International in acest weekend, sperand sa achizitioneze unul dintre cele 500 de iPhone-uri 3G oferite.
In ciuda acestei isterii iPhone 3G din Asia, trebuie remarcat faptul ca abonatii din Japonia sunt familiarizati de mult timp cu terminalele 3G si ca noul iPhone va reprezenta pentru majoritatea un al doilea telefon.