Aparent există două variante de Samsung Galaxy J3 (2017)! Cea premium apare astăzi în imagini cu iz oficial!

1.406 ori
<b>Aparent există două variante de Samsung Galaxy J3 (2017)! Cea premium apare astăzi în imagini cu iz oficial!</b>Credeam că cei de la Huawei provoacă confuzie cu atâtea modele de smartphone-uri ce sosesc pe piață sub diferite nume dar cu același design și dotări, dar Samsung ne bagă complet în ceață. Deși acum câteva săptămâni pe plan american a fost anunțat modelul

Deși credeam că Huawei ne-a produs confuzie totală odată cu lansarea unor smartphone-uri identice de la design și până la dotări hardware sub diferite nume pe piață, iată că Samsung trece la nivelul următor dacă putem spune așa. Cu toate că în urmă cu aproximativ două săptămâni se lansa modelul Galaxy J3 (2017) pe piața americană în oferta operatorului AT&T, acum descoperim că mai există un handset cu fix același nume.

Samsung Galaxy J3 2017

Este vorba despre varianta premium aici, una ce oferă fix design-ul pe care l-am văzut anterior reprezentat în numeroasele randări pentru Galaxy J5 și Galaxy J7, variantele 2017. Primim un telefon compact ce ne aduce o carcasă din policarbonat cu spate metalic și un panou frontal acoperit de sticlă 2.5D - elemente ce sunt de apreciat în cazul unui asemenea smartphone din zona entry-level.

Ca dotări vom primi un display LCD de 5 inch cu rezoluție HD, un procesor Exynos 7570, 2 sau 3 GB memorie RAM și 16 sau 32 GB de stocare flash + slot microSD. Avem și o baterie de 2600 mAh la interior, o cameră frontală de 5 megapixeli și pe spate un senzor de 13megapixeli cu bliț LED.

Se oferă și slot dual-SIM, NFC și sistemul de operare Android 7.0 Nougat. Veștile sosite astăzi indică faptul că acea variantă lansată anterior va rămâne doar în SUA, în vreme ce aceasta mai arătoasă va debuta pe plan european și în alte regiuni din lume la un preț de aproximativ 200 euro. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×