Cum pui mâna pe Galaxy S23 imediat cum se lansează? Samsung deschide 29 de spaţii interactive Galaxy la nivel global

964 ori
<b>Cum pui mâna pe Galaxy S23 imediat cum se lansează? Samsung deschide 29 de spaţii interactive Galaxy la nivel global</b>Samsung a avut o idee bună cu ocazia lansării lui Galaxy S23 pe 1 februarie. Va deschide atunci 29 de spaţii experienţiale Galaxy la nivel global, încât vizitatorii şi fanii Galaxy să descopere şi să interacţioneze cu cele mai noi dispozitive

Samsung a avut o idee bună cu ocazia lansării lui Galaxy S23 pe 1 februarie. Va deschide atunci 29 de spaţii experienţiale Galaxy la nivel global, încât vizitatorii şi fanii Galaxy să descopere şi să interacţioneze cu cele mai noi dispozitive şi inovaţii. 

Aceste spaţii se numesc Galaxy Experience Spaces şi se vor găsi în San Francisco, Londra, Paris, Singapore, Dubai şi alte oraşe ale lumii, cu ocazia evenimentului Unpacked de pe 1 februarie 2023. Atunci când intră în spaţiul experienţial, vizitatorii vor păşi în viziunea Samsung "Everyday Sustainability", văzând modul în care tehnologiile Galaxy încorporează practici ecologice. Ei vor putea de asemenea explora prin ochii unui regizor de film noile funcţii foto ale terminalelor. 

Îşi vor crea propriile conţinuturi demne de cinema cu ajutorul setărilor şi dotărilor speciale ale obiectivului. Spre exemplu Galaxy Experience Space aflat pe strada Powell 111 din San Francisco le va oferi vizitatorilor o experienţă unică, prin expoziții concept pe care le vor regăsi acolo. Fiecare concept este creat pentru a genera momente epice, de la a afla ce se petrece de fapt în spatele ultimei camere foto Galaxy, până la testarea potenţialului ecosistemului conectat al Galaxy şi descoperirea viitorului sustenabil Samsung. 

Spaţiile se găsesc în următoarele locaţii:

  • San Francisco: 1– 25 februarie, Strada Powell 111
  • Londra: 1 februarie  – 12 martie,Westfield White City
  • Paris: 1 februarie  – 1 martie, Westfield Les 4 Temps
  • Singapore: 2 - 25 februarie, Gardens by the Bay, West Lawn 
  • Dubai: 2 - 28 februarie, Dubai Mall

Spațiile Galaxy Experience Space din cadrul magazinelor Samsung sunt:

  • Bangalore: Samsung Opera House
  • Bangkok: Central World
  • Brussels: Docks Mall
  • Dallas: Stonebriar Mall
  • Houston: The Galleria
  • Kuala Lumpur: Pavilion
  • LA: The Americana At Brand
  • London: Samsung K-x, Strada Oxford și Westfield Stratford
  • Manila: SM Megamall 
  • Mexico City: Perisur
  • New York: Roosevelt Field 
  • Palo Alto: Stanford Shopping Center
  • Shanghai: Samsung Shanghai Experience Center
  • Singapore: Vivo City 
  • Taipei: Breeze Nanshan
  • Tokyo: Galaxy Harajuku
  • Toronto: Yorkdale Shopping Centre și Toronto Eaton Centre

Iar acestea sunt spațiile Galaxy Experience din cadrul unor magazine de tip pop-up:

  • Dusseldorf: Westfield Centro 
  • Helsinki: Kamppi Mall
  • Milan: Il Centro
  • Sao Paulo: Eldorado Mall
⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×