Dacă e un brand care ştie ce înseamnă luxul şi opulența, acela e cu siguranţă Caviar. Ruşii care se ocupă cu personalizarea de terminale mobile cu cantităţi obscene de metale preţioase şi diamante au customizat cele mai aşteptate telefoane ale momentului, Samsung Galaxy Z Fold 3 şi Galaxy Z Flip 3. Pliabilele sunt aşteptate să debuteze pe 11 august, iar până atunci vedeţi ce a făcut Caviar cu ele mai jos.
Galaxy Z Flip 3 vine cu decoraţiuni Catrina Calavera, cu un total de 491 de pietre preţioase în culori vii. Craniul de pe dispozitiv este inspirat de arta lui Diego Rivera, soţul Fridei Kahlo. Telefonul este împodobit cu diamante, rubine, safire şi smaralde, aur alb de 18 karate şi va include unul dintre cele două designuri de cranii. Întreaga abordare îmi dă senzaţia de Dia De Los Muertos din Mexic şi tradiţiile lor legate de viaţă de după moarte.
Samsung Galaxy Z Fold 3 va fi ceva mai întunecat şi parcă aduce cu ceva ce şi-ar pune nişte bikeri pe jachete. Are un craniu de foc imprimat, aparent inspirat de regele scandinav al focului, gigantul Surt. Corpul telefonului este fabricat din titaniu înnegrit, iar craniul este din titaniu polisat şi are rubine în locul ochilor. Ca de obicei, acestea sunt ediţii limitate şi exclusiviste. Doar 99 unităţi vor fi produse pentru Ragnarok Z Fold 3, la preţul de 10.770 de dolari bucata.
Z Flip 3 cel plin de diamante va costa 46.460 de dolari şi se va vinde în doar 20 de unităţi. Caviar acceptă inclusiv plata în Bitcoin. Caviar a mai personalizat de-a lungul timpului telefoane Apple, Samsung, tablete chiar şi uneori a pus mare accent pe decoraţiuni sovietice. Cei care se simt cu dare de mână găsesc telefoanele aici.