Coreea de Sud va lansa un proiect pilot 6G în 2026; Se dorește atingerea unei viteze de 1 Tbps, latență de 0.1 ms

2.099 ori
<b>Coreea de Sud va lansa un proiect pilot 6G în 2026; Se dorește atingerea unei viteze de 1 Tbps, latență de 0.1 ms</b>Sud coreenii lucrează deja de ceva vreme la tehnologia 6G şi sunt destul de avansaţi cu dezvoltarea sa încât să anunţe şi un program pilot. Guvernul din această ţară va desfăşura un program pilot

Sud coreenii lucrează deja de ceva vreme la tehnologia 6G şi sunt destul de avansaţi cu dezvoltarea sa încât să anunţe şi un program pilot. Guvernul din această ţară va desfăşura un program pilot pentru reţele 6G în 2026. Avem detalii mai jos.

Ce ştim în acest moment despre 6G? Ca ar fi de până la 50 de ori mai rapid decât 5G şi că va ajunge la nivel comercial în Coreea cel puţin cândva între 2028 şi 2030, conform Business Korea. Vitezele vor ajunge la 1 Tbps. La începutul săptămânii prim ministrul sud coreean Chung Se-kyun a finalizat strategia guvernamentală de cercetare şi dezvoltarea a următoarei tehnologii de conectivitate. Implică dezvoltarea anticipativă de tehnologii viitoare şi asigurarea unor standarde şi brevete de mare valoare pentru a pune bazele 6G.

Investiţiile guvernamentale confirmate deocamdată sunt de 169 de milioane de dolari pe 5 ani pentru proiect, începând din 2021. 6 zone cheie sunt ţintite: hyper performanţă, hyper lăţime de bandă, hyper precizie, hyper spaţiu, hyper inteligență şi hyper încredere/siguranţă. Pe lângă creşterea de viteză vom avea şi o scădere de latenţă la doar 0.1 ms pentru serviciile wireless. În plus, Guvernul vrea să ofere reţele 6G până la o înălţime de 10 km faţă de nivelul mării.

Tehnologia 6G va avea aplicaţii în domenii că medicina, maşini autonome şi oraşe inteligente. Şi în China se lucrează la proiecte 6G, cu firme ca China Telecom, ZTE sau Huawei, iar Huawei are chiar un proiect în pregătire la un centru din Canada. În Coreea, Samsung şi LG sunt în avangarda dezvoltării 6G.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×