Archos se număra printre brandurile prezente la CES 2016, iar francezii au adus şi două noi game de telefoane în Las Vegas. E vorba despre noi handseturi Cobalt şi telefoane din gama de buget Power.
Archos 50 Cobalt şi 55 Cobalt Plus sunt modele tinereşti care merg pe mâna unui design arătos, în vreme ce Archos 40 Power şi Archos 50 Power se bazează pe o autonomie sporită. Modelul 50 Cobalt vine cu un ecran IPS HD de 5 inch (2.5D), un procesor quad core MediaTek MT6535P tactat la 1 GHz, 1 GB RAM şi 8 GB memorie internă, plus slot microSD.
În spatele handsetului se afla o cameră de 8 MP, iar în faţă una de 2 MP şi la bord avem o baterie de 2000 mAh. Preţul acestui model este de 99 euro, iar el rulează Android 5.1 Archos 55 Cobalt Plus costă 149 de euro şi dublează stocarea şi RAM-ul, în vreme ce bateria are capacitate de 2700 mAh şi camera din spate rezoluţie de 13 MP.
Archos 40 Power e un model cu ecran de 4 inch TFT, cu procesor Spreadtrum SC7731C, 512 MB RAM şi 8 GB stocare, plus cameră de 5 MP. Bateria e o unitate de 1900 mAh, iar preţul e de doar 49.99 euro. Archos 50 Power are un ecran HD IPS de 5 inch, procesor quad core MediaTek MT6735, 2 GB RAM, 16 GB stocare, camera de 13 MP şi baterie de 4000 mAh. El costă 129.99 euro şi are talie de 9.2 mm.